Românii au avut de înghiţit din nou unul din deserturile din blat de cacao cu cremă frişcă prin care s-a reinoculat iluzia că lumea lor va fi mai bună. Fabricatorii de vise ai acestui popor stabilit în mirificul plai străjuit de Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, sunt din ce în ce mai patetici şi cinici. În timp ce unii au spus că trebuie pus capăt războiului sărăciei şi umilinţei, arătând cu degetul spre cel care s-a aflat la cârma ţării, opozanţii şi-au susţinut ţintele atinse. Motivele invocate de cei care au chemat cu disperare lumea la vot au fost legate de disponibilizările şi diminuările salariale, tăierea pensiilor, închiderea a peste 2.000 de şcoli şi a zeci de spitale. Înlăturarea regelui pe tabla şah a ţării ar fi adus românilor „o viaţă mai bună, mai dreaptă, o ţară în care să aibă un trai decent”. În schimb, replica adversarilor a reiterat câteva din avantajele câştigate, cum ar fi cele legate de subvenţiile pentru creşterea animalelor, a sumelor pe suprafaţă pentru terenurile agricole, a liberei circulaţii în Uniunea Europeană, a dreptului la muncă dincolo de graniţe. Cu toate peroraţiile lansate de ambele tabere, românilor nu le merge şi nici nu le va merge mai bine, cel puţin în viitorul apropiat. Din prea multe motive. Toate converg spre acelaşi argument, şi anume că românul este cel mai puţin important în toate poveştile născocite de politicieni. Aceştia, însă, susţin că cetăţeanul este ţinta promordială a demersurilor făcute în plan social, educaţional, sau economic. Dar realitatea dovedeşte contrariul, şi nu este de mirare că alegătorul preferă să sancţioneze cu indiferenţă aşa-zisele eforturi ale „sforarilor” norodului. Omul de rând vede că este în continuare umilit, cu toate că „trâmbiţaşii” ultimei manevre naţionale păreau convinşi că se pricep să îi redea demnitatea. Unul din exemplele de bun tratament, demnitate şi respect aplicat alegătorilor, petrecut în ziua referendumului a fost acela de a interzice un anumit tip de transport rutier de persoane. Sub umbrela prezumţiei că serviciile respective s-ar fi putut transforma în modalitate de fraudare prin vot multiplu a votului s-a dat poruncă ca microbuzele de transport să tragă pe dreapta. Astfel, sălăjenii care se deplasau dintr-o parte în alta a judeţului, ori din afara acestuia spre reşedinţa de judeţ, au fost lăsaţi să se descurce cum pot. Unii au avut varianta altui mijloc de transport, fie el de „ocazie”, fie al unor firme mari naţionale sau interjudeţene. Însă cei mai mulţi, neavertizaţi, au aşteptat, pe marginea drumului, în soarele dogoritor. Filozofia fascinantă a celor care au decis acest lucru a avut ca rezultat, din nou, umilirea românului, tocmai a celui căruia duminică i s-ar fi redat, cică, demnitatea. Visele manufacturate pentru norod ar trebui să-l facă să se simtă fericit când ajunge pe fundul prăpastiei, să nu vadă adâncimea, întunecimea şi să nu se răzvrătească pentru că s-a ales cu nimic la capătul drumului. Ci doar cu o voce de sus, de pe marginea gropii, care-i dictează să nu mai iasă de acolo. A cui e vocea, oricum nu mai contează.
Adela Farkas
Dincolo de fascinaţia umilinţei
